Cel mai frumos dans al iubirii de sine

După atâţia ani în care am simţit pentru mine multă frică, ruşine şi vină, încep să mă iubesc.
Cu-adevărat, nu doar să-mi repet această propoziţie ca o mantră, or poate repetarea ei mi-a adus cheia de la sufletul meu.
Intru, cu un sentiment de curaj şi nelinişte, în grota sufletului meu. E aşa de cald şi bine, iar pe alocuri e foarte frumos.
Sunt vise prăfuite, dar încă mocnesc de dorul împlinirii, sunt frici ucise, dar pe care le ţin încă acolo şi le şi hrănesc.
E timpul să accept că unele emoţii pur şi simplu mor, ele trebuie să moară ca să renască altele, cu mai puţină frică şi mai mult curaj.

M-aşez pe jos şi inspir aerul cald al autenticităţii şi ascult liniştea sufletului, muzica eternă în care  mă regăsesc.
Mă îmbrăţişez puternic, cu nesaţ şi-mi place ce simt în acest moment: căldură, iubire, iertare şi acceptare.
Simt lacrimi fierbinţi care-mi spală obrajii, îmi dau voie să plâng...
Îmi mângâi părul şi simt iubirea mea pentru mine.
Nu mai sunt deloc singură şi nici speriată, sunt eu cu mine şi încep să dansez, desculţă, cu faţa udă, cu mâinile în aer, cu pieptu'mi care saltă şi simt că mă transform în mine...
Doamne, îţi mulţumesc pentru că sunt, că-mi dai putere şi curaj în fiecare clipă, că mă-nveţi, prin oameni şi situaţii, să fiu mai bună şi să privesc cu ochii sufletului viaţa.
În mijlocul liniştii profunde, încep să mă rog...

Sursa foto: pixabay