Forța iubirii vine din suflet!

          Avem stări emoționale diferite, de la un surâs ușor ca un fluture la o furie distrugătoare ca un uragan. Ne mai mirăm de copii noștri că sunt instabili emoțional. Și anume această instabilitate emoțională dovedește că ne adaptăm situațiilor, că naștem reacții, că simțim fiecare clipă, că trăim!

         Și în căsnicie e la fel. Am avut certuri, am fost egoistă, am fost pasională, am criticat, am ridicat în slăvi, am făcut declarații de iubire și am îmbrățișat, dar am făcut și declarații de ură și am refuzat brațele lui.

Un singur lucru este complex, integru, plin de forță – iubirea din suflet. Această forță vie este cea care ne unește, acel templu ridicat în sufletele noastre este cea mai frumoasă dovadă de iubire.

Pentru că iubirea se naște în suflet!

Iubirea adevărată ne vrea goi de principii și fală, ne cere să renunțăm la mândrie, la păreri sau compatibilități astrologice.

și ne oferă în schimb veșnicia, nu promisiunea ei, ci sentimentul că e acolo, pentru totdeauna.

E un cântec, e un murmur de izvor, e o adiere de vânt, e aroma florilor și căldura soarelui.

E cel mai profund sentiment dintre toate celelalte, dar ca să-și facă cuib în sufletele noastre are nevoie de teritoriu fertil. Nu se poate construi pe ură, invidie, nemulțumire, nepăsare. Pentru că ele toate sunt acolo, în noi, le-am dat veșnicia noastră. Nu le putem nega, pentru că ele sunt sentimentele noastre, la fel ca bucuria sau împlinirea, le putem schimba în lecții, în iertare, în recunoștință. Multora dintre ele le putem pur și simplu deschide ușa, să zboare spre veșnicia lor.  Le vom simți din nou, și ura, și disprețul, și invidia, dar nu vor mai avea casă în sufletul nostru, pentru că acolo va fi ridicat în slăvi templul iubirii.

Iubirea nu poate fi mică sau mare după intensitatea emoțiilor pe care le simțim, ea este ca o flacără care arde, care pâlpâie mereu, și pe ploaie, și pe vânt.

Iubirea nu ne face perfecți și nici nu ne scutește de trăirea altor emoții, ar fi absurd, ar fi banal să nu mai simt câteodată dorința de a-i da o tigaie în cap omului meu, sau de a-i spune  că mă plictisește uneori.

Nu o putem vedea decât cu ochii sufletului, nu o putem simți decât prin muzica pe care-o auzim, nu o putem ține în brațe decăt dansând cu ea, fără măști, fără mândrie, fără frică!

Sursa foto: pixabay

Hai să prietenim și pe Facebook!
Dă un like paginii Jurnalul unei zâne și citește cele mai noi postări.
Mulțumesc pentru vizită 😉😘