Din iubire pentru copiii noștri, uneori le oferim iluzii și speranțe deșarte.

        Ne iubim copiii mai mult decât orice pe fața pământului. Din grijă pentru ei și din iubirea pe care le-o purtăm încercăm să-i ținem într-o poveste bună, frumoasă, ținându-i cât mai departe de lumea reală. Știu cum e, o simt pe propria piele.

       Și uite-așa, când ei sunt foarte mici, le spunem „mami pleacă până în oraș, vin cât de repede pot înapoi la iubitul meu, pa pa! să fii cuminte și să-l asculți pe bunelu.” Nu reușim să ieșim din casă că deja îl auzim cum plânge cu tot sufletul și ne  întrebăm „ ce mai vrea?  e curat, e sătul, are cu cine sta.”

Și uite ca să nu-l traumăm noi pe acest boț mic, ieșim din casă pe furiș. Venim acasă, bunelul zice că nu a plâns deloc, noi ne simțim ușurate că am găsit metoda perfectă, doar că, cum ne vede pe noi, începe să plângă de mama focului.
Ce s-a întâmplat? Îl întrebăm noi, de ce plângi? Eu sunt aici, lângă tine.” Și plânge și plânge, de ne vine să ne dăm cu capul de toți pereții.
 “Hai mă, stai cu bunicul și nu plângi, cum vin eu acasă, te-alinți deamu.”

Copilul ne are pe noi, ca mame, drept teritoriu unde poate să-și manifeste adevărata ființă. E drept că s-au jucat împreună cu bunicul foarte bine, dar dorul lui este mai mare ca să poată fi acoperit de un joc cu bunicul. Când venim noi, el eliberează tot dorul pe care l-a simțit prin plâns, deocamdată doar astfel își poate manifesta durerea.
Apoi, când începe grădinița, noi îi spunem „acolo e bine, sunt mulți copii, jucării, să vezi ce tare o să-ți placă.” Se duce el la grădiniță, vreo două zile totul e bine, copilul nu plânge, noi suntem bucuroase și mergem să ne căutăm de treabă.
După o săptămână, două, plânge cu suspine dimineața când îl lăsăm acolo. Ridicăm umerii în sus și nu mai știm ce să credem.


Adevărul e că primele zile el a inspectat teritoriul, a văzut tot ce se putea vedea, a răsfoit toate cărțile, a pipăit toate jucăriile, a admirat toate paturile, a deschis toate dulapurile, și după toate astea și-a dat seama de un lucru. Că noi nu suntem lângă el și că mersul la grădiniță nu e ca și cum ai merge în vizită, mergi acolo în toată ziua.
Știți ce greșeală facem noi ca părinți în aceste momente, pe care de altfel copilul o duce foarte greu? Noi le povestim prea frumos, despre grădiniță, despre alți copii, despre lume.
Ar trebui să le spunem exact ceea ce or să simtă ei mai târziu. Să le spunem că vor fi zile când vor simți un dor foarte mare de noi, de casă, și atât de greu o să-i fie încât o să plângă mult. Să-i spunem că la grădiniță n-o să mai aibă parte de atenție unu la unu, pentru că sunt mulți copii acolo, că va trebui uneori să împartă jucăriile, că nu va fi întotdeauna cum vrea el să fie, că doamna educatoare poate fi și ea tristă uneori. Să-i spunem că și nouă o să ne fie dor de el, dar dimineața la plecare îi lași în buzunarul de la pantaloni iubirea ta, pe care el o poate atinge când îi va fi greu. Să-i cerem și lui să ne dea din iubirea lui și s-o păstrăm în buzunar. Să-i spunem că o să ne gândim la el toată ziua și că abia o să așteptăm revederea. Să-i dăruim două ore după grădiniță din timpul nostru. 

Să nu-i spunem că trebuie să plece la grădiniță, pentru că trebuie ăsta e foarte greu. Să-i spunem că și noi am fost la grădiniță, că trecem prin diferite etape ca să ne dezvoltăm ca oameni, iar grădinița e o astfel de etapă.
Să-i spunem că poate nu o să se simtă la fel de bine cu bunicul, că-l înțelegem, dar întotdeauna o să fie între noi scurte despărțiri. și să-l lăsăm să-și plângă dorul când revenim acasă.
         Copiii noștri nu au nevoie să-i asigurăm că în viață totul e așa cum vor ei să fie, ei au nevoie să știe adevărul, pentru că la un moment dat îl simt pe propria piele și nu știe cum să reacționeze. Noi doar nu le-am vorbit nimic despre asta.

sursa foto: pixabay

Eu mã numesc Mariana şi sunt sufletul acestui blog. Dacã-ţi place ce scriu, cum scriu, mã gãsešti pe pagina de facebook a bloguluiSentimentalista. Eu ĩţi mulţumesc pentru vizitã şi te aştept oricând!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"

Cele mai importante întâlniri ale vieții