Negocierea - o jucãrie interesantã pentru copii şi pãrinţi!

    Copiii noştri au o calitate minunatã pe care noi, de cele mai multe ori, uitãm sã le-o dezvoltãm sau pur şi simplu nu ne gândim la aceasta. Ei ştiu şi lor le place sã negocieze!
Negociind cu copiii noştri, mai ales ĩn momentele cu tensiunea de sute de wolţi, evitãm cuvinte negândite, fapte de la care sã ne doarã conştiinţa, pedepsele, spumele pe care le facem la gurã şi pãstrãm vii şi tinere mii de celule nervoase😉.
Nu este tot timpul loc de negociere şi nici nu e binevenitã ĩn toate situaţiile, pentru cã totuşi copiii noştri au nevoie de limite ferme ( dar calde), pentru binele lor ĩn primul rând.
Dar de cele mai multe ori negocierea este o şansã, este salvarea relaţiilor pãrinţi - copii de la rãceala acesteia, de la distanţa emoţionalã, care doare mai mult decât distanţa fizicã.

Eu am observat la copiii noştri cã atunci când cer bomboane, de exemplu, nu zic una, dar zic " vreau 5 bomboane!". Şi eu le spun: nu nu nu ( nicidecum pe un ton grav, preferabil unul jucãuş), vã dau doar una. Ei ştiu cã unu e cea mai micã cifrã şi atunci ĩncep sã negocieze : " da trei?". " Vã dau douã, dar una acum,iar una dupã ce colorãm. Uite pun bomboana aici lângã tine pe masã, ea o sã se uite la tine cum tu colorezi, e şi ea foarte curioasã, iar apoi poţi s-o papi".
De cele mai multe ori copiii cad de acord.
Negocierea este un acord, astfel ea reprezintã pentru copil un da, chiar dacã nu e acel " da" pe care-l aşteaptã copilul, dar nu e nici nu. Iar copiii trãiesc ĩn lumea lui " este" nu ĩn " nu este". Deaceea nici nu vrem şi nici nu trebuie sã le dãm lumea peste cap.
Bineĩnţeles cã ĩn cazurile de siguranţã a copiilor, de evitare a unor pericole, de respectare a anumitor norme, negocierile nu le folosim.

Putem sã negociem cu copiii spãlatul vaselor, timpul de joacã, strânsul jucãriilor, privitul desenelor animate, scrisul pe pereţi şi multe altele.
       Vreau sã specific cã atunci când mã refer la negociere nu am deloc ĩn vedere recompensele. Adicã, eu ţie ĩţi dau o bomboanã dacã tu o sã-mi dai mãtura. Nu! Ştiu cã e uşor, ştiu cã copiii ne merg ĩn ĩntâmpinare când aud de recompense. Dar nu este corect faţã de copil. El are nevoie sã nascã singur stimuli pentru anumite activitãţi, dar nu sã fie stimulat de bomboana din palma noastrã.
Negocierea e altceva. " Uite dragul meu, eu vreau sã spãl sãndãluţele tale, vrei sã mã ajuţi, sã speli tu una şi eu una?".
" Sunt de acord, mai rãmânem ĩn parc pânã apare prima steluţã pe cer. Când ea o sã aparã, noi o sã mergem spre casã ca ea sã ne lumineze drumul." Şi-i arãt steluţa.
" Ohoho, cine a dat jos din dulap toate jucãriile???Eu sunt de acord sã te ajut sã le strângi. Ĩmpreunã o sã terminãm mai repede".

           Dacã copilul are o dispoziţie bunã, dacã lui i se vorbeşte drãgostos, dacã-i zâmbim când ĩl privim, dacã-l ĩncurajm sã facã ceva fãrã sã ţipãm sau sã-l obligãm, copilul devine şi el deschis sã coopereze cu noi.
Plus cã aceste cooperãri ĩi ĩnvaţã pe copii sã negocieze, iar asta ĩnseamnã cã, ĩn calitate de viitori adulţi, nu vor fi supuşi. Ĩşi vor negocia dorinţele şi ĩnsãrcinãrile.
       Nu-mi iese ĩntotdeauna, pentru cã uit deseori cã aş putea folosi cuvintele. Mã ĩmbrac de multe ori ĩn veşminte pedagogice şi cer imediat sã fie ĩndeplinite anumite lucruri, dar am observat, pe propria piele, efectul frumos al cooperãrii din negociere.

Sursa foto : pixabay


Eu mã numesc Mariana şi sunt sufletul acestui blog. Dacã-ţi place ce scriu, cum scriu, mã gãsešti pe pagina de facebook a bloguluiSentimentalista. Eu ĩţi mulţumesc pentru vizitã şi te aştept oricând!