Fix 2 ani!!!

Prima datã am scris o poveste pe la 12 ani. Eram la bunici,ĩntr-un sat frumos din centrul Moldovei.

Aveam un caiet ĩn pãtrãţele cu 12 foi şi un pix. Ĩn 2 zile caietul cu coperta verde "Тетрадь" ascundea o poveste de iubire. Siropoasã,cu lacrimi,cu clar de lunã,cu declaraţii de iubire...habar n-am de unde astfel de scenarii ĩn capul meu. Cert e cã,un copil de 12 ani ştie despre iubirea dintre un bãrbat şi o femeie ( de ţinut cont pentru când or avea copiii noştri 12-13 ani)))).

I-am dat caietul unui verişor de-al meu sã citeascã povestea. Verişorul meu e cu 3 ani mai mare ca mine. A citit câteva rânduri şi a râs mult. Mulţi ani la rând.  " Vrei sã fii Eminescu?"m-a ĩntrebat râzând.

Am ars povestea chiar ĩn aceeaşi searã. Nu mai scriu,mi-am zis.

Numa' cã scrisu' ãsta m-apuca tot timpul. Am ĩnceput din nou sã scriu,dar nu am mai arãtat la nimeni. Mi se pãrea o prostie sã scriu,dar nu mã puteam opri.

De atunci tot scriu.

Fix de 2 ani arãt lumii ìntregi ce scriu. Fix de 2 ani scriu pe blog care la ĩnceput a fost " Frânturi din suflet de femeie",ulterior i-am schimbat numele ĩn " Sentimentalista".

Fix de 2 ani m-am descotorosit de ideea cã ce scriu ar trebui sã placã tuturor.

                  Sursa foto : pixabay

Unora le place ce scriu,altora nu,iar o parte nu este interesatã ce scriu,de ce.

Am rãmas la ceea cã scriu pentru mine ĩn primul rând şi la " unora le place ce scriu".

Scriu fix aşa cum sunt. Uneori am temeri sã fiu sincerã ĩn viaţa realã,când scriu,ĩn schimb,ĩmi pun tot sufletul ĩn cuvinte.

Scriu mai mult decât ce arãt,decât ce se vede. Scriu mult de mânã( ĩmi place la nebunie sã scriu de mânã),am 3 caiete ĩn care scriu. 

Prin scris mi-am regãsit fiinţa,prin scris ĩncerc sã mã ĩmprietenesc cu ea. 

Fix ca la 12 ani am ĩnceput sã scriu o poveste,care se numeşte blog şi pe care n-am s-o ard,indiferent dacã place sau nu. 

Mie ĩmi place şi eu continui sã scriu,când vreau,când pot,când simt...