Jurnalul unei zâne

Pe toate le facem ĩn grabã,chiar şi atunci când avem timp. Aşa ne-am obişnuit şi aşa ne obişnuim şi moştenitorii. Hai repede un borş,un praf şters,nişte şosete la spãlat,o mãturã ici colo şi trece ziua!!! Şi ĩmi promit tot timpul solemn,ĩnainte de somn, cã am sã citesc pagini care foşnesc,nu facebook. De unde? Adorm mai repede ca perna mea😂😂😂. Aşa cã mi-am propus sã ĩncep un proiect emoţional " Clipe pentru mine". Vã invit şi pe voi sã vã alãturaţi,sã mai lãsãm deoparte aglomeraţia ĩn care ne-nvârtim.                Clipe pentru mine!!! M-am aşezat pe iarbã la umbra unor pini. Şi totuşi razele aurii strãbãteau crengile şi-mi mângâiau pielea. M-am descãlţat şi m-am ĩntins pe spate. Am dat cu ochii fix de cer. Un albastru liniştitor,oceanic,perfect,ĩmi cucerea privirea. Bucãţile de vatã aruncate la ĩntâmplare pe cer dansau ĩntr-un ritm cu adierea vântului proaspãt. Soarele era cel mai fan spectator la spectacol. Ĩl zãream,cu ochiul liber,printre pini. Strãlucitor şi cal

Tatãl meu niciodatã nu m-a bãtut,dar striga foarte tare. Prin ţipete şi sudalme ĩşi descãrca furia.  Uneori era de-ajuns o privire de-a lui ca sã tremur toatã de fricã. Ĩmi era tare fricã de tata. Cumva,ceea ce trebuia sã fie respect,era de fapt o fricã distrugãtoare. Am ĩnţeles acest lucru acum câţiva ani. E şi dureroasã aceastã fricã pentru cã ĩngheaţã cãldura relaţiei pãrinte-copil. Ĩmi pare rãu cã au trecut atâţia ani pânã l-am ĩnţeles şi am ĩnceput sã-l respect cu adevãrat,fãrã fricã. " las' cã dacã o sã-mi ştie de fricã o sã mã stimeze,altfel,se suie ĩn cap!" Nu e adevãrat!!! Un copil o sã facã multe sacrificii pentru pãrintele sãu,o sã dea mult din el ca sã fie pãrintele mulţumit,dar nu din respect.( fac referire la copiii cãrora le este fricã de pãrinţi). Din fricã sã nu fie bãtut. Din fricã sã nu-l ducã pãrintele ĩn pãdure şi sã-l lase acolo. Din fricã sã nu fie aruncat peste geam. Din fricã sã nu-l dea altor pãrinţi. Din fricã sã nu rãmânã fãrã jocuri video.

Am ieşit din casã pe la amiazã. Toţi patru. Aveam nişte planuri fãcute de-acasã))). Ĩn timp ce numãram paşii şi ajunsesem la numere din trei cifre,am zis cã renunţãm la planuri😉. Planurile erau din lista lui " trebuie". Am optat pentru libertate şi relaxare,mã rog ceva asemãnãtor,cã mai avem şi doi copii😉. Dupã ce ne-am plimbat,am râs mult,am vorbit şi mai mult,ĩn special cu copiii,cã noi ĩntre noi nu mai apucãm sã purtãm o discuţie cap-coadã))),dus ĩn braţe,pus jos,distrat,am ĩnfometat cu toţii. De obicei,dacã mâncãm ĩn oraş mergem la pizzerie,una şi aceeaşi reţea. Astãzi,am ĩncercat altceva,o pizzerie verde,de care m-am ïndrãgostit. E vorba de Pizza Mania. Atât de tare mi-a plãcut,ĩncât am zis sã scriu şi aici). Nu e reclamã,nu e text plãtit,n-am nimic cu ei,doar am rãmas foarte mulţumiţi. Cum am intrat,ne-au ĩntâmpinat chelnerii cu zâmbete şi bun venit. Ne-am aşezat şi s-a apropiat o chelneriţã amabilã,care ne-a oferit douã meniuri,iar pentru copii planşe de colora

Astãzi vã propun o activitate foarte simplã,foarte interesantã şi destul de educativã.  Astã searã am intrat ĩn casã mai devreme decât de obicei,goniţi de vântul furios şi norii negri. Nu a plouat decât câţiva stropi cristalini,lãsând ĩnsetat pãmântul tare şi uscat şi pornind mai aprig ninsoarea de puful plopilor. Noi am hotãrât sã ĩnveselim cumva ploaia,poate poate a picura din ceruri. Un fel de rudã-paparudã pictatã. Nu de alta,dar puful plopilor a intrat prea mult ĩn vieţile noastre😉 Am realizat 3 desene " umbrelele dansatoare",fiecare cum a putut mai bine. Recunosc cã ceea ce au fãcut copiii e jos pãlãria,cã eu,deh,mã rog, mã duce capul. Copiii şi-au dorit ca ploaia lor sã fie coloratã,aşa cã ce-a ieşit vedeţi mai jos: Copiii au ĩnvãţat cã stropii de ploaie cad din nouraşi,iar ĩn timpul ploii nouraşii sunt mai ĩnchişi la culoare.  Umbrelele dansatoare le-am fãcut din forme de hârtie pentru brioşe. Le-am ĩnjumãtãţit şi am lipit partea de dedesubt,apoi le-a

Asearã am fost la un eveniment marca " Clubul Nostru" Parenting cu iubire cu Prinţesa Urbanã. Prinţesa urbanã este numele blogului Ioanei Chicet Macoveiciuc, o bloggeriţã din România care scrie ĩn special despre relaţia cu copiii ei. Eu m-am simţit ca acasã. A fost o ĩntâlnire de suflet. Ioana este o femeie caldã,sincerã,duioasã,empaticã,talentatã,frumoasã şi foarte simplã. Am simţit-o aproape de inimã,fiind gata sã-ntindã mâna ĩn caz de nevoie. Evenimentul s-a petrecut sub forma unui interviu. Publicul adresa ĩntrebãri,iar Ioana rãspundea la ele,din experienţa cu proprii copii. Ceea ce ne propune Ioana e sã fim noi mamele ìn primul rând mai relaxate, pentru cã ai noştri copii ne preiau starea noastrã de spirit. Ea militeazã pentru relaţii frumoase cu copiii noştri,bazate pe iubire şi acceptare. Nu neagã faptul cã e greu sã creşti copii,dar afirmã cã iubirea noastrã,explicaţiile noastre,conectarea noastrã cu ei aduc multã uşurinţã relaţiei. Copiii ĩnţeleg tot ce le spun

Cea mai frumoasã moştenire pe care o putem lãsa copiilor noştri suntem noi,pãrinţii!!! Nu bani ĩn cont. Nu aur greu. Nu palate,maşini sau afaceri. Cea mai frumoasã moştenire suntem noi. Cuvintele noastre calde. Gesturile noastre. Faptele. Atenţia,prezenţa,zâmbetele noastre. Bucuria pe care o citesc ei ĩn ochii noştri. Ceea ce avem mai bun ĩn noi lãsãm ĩn testamentul emoţional pe care-l vor prelua copiii noştri. Avem atâta bunãtate,compasiune prãfuite-n noi. Pe ele sã le vadã copiii noştri. Sunt conştientã cã bãieţii mei vor lua şi din " nu am timp", "ĩnchide gura", " nu plânge",dar pot compensa prin zeci de " acum suntem ĩmpreunã" , " ce interesant povesteşti", " plânge dragul meu ĩn braţele mele". Copiii ai nevoie de un echilibru emoţional ĩntre da şi nu,dar ĩl vor avea pe cel pe care-l avem noi. Cea mai frumoasã şi bogatã moştenire suntem noi. Asta nu ĩnseamnã sã fim perfecţi. Asta ĩnseamnã sã ne bucurãm şi sã ne iub

Era o searã rece de iarnã. Ne ĩntorceam acasã de la grãdiniţã. Eu ĩn mijlocul lor,ĩi ţineam de mãnuţele lor reci şi pufoase. Mãnuşile lor erau ĩn buzunarele paltonului meu. Se-ncãpãţânau sã le punã pe mâni. Sau demonstrau iernii curajul lor. Pe unde merserã roţile maşinilor zãpada se topise. Ei mergeau pe urmele roţilor. Eu ìn mijlocul lor,prin zãpadã. Se opresc la un moment dat şi-mi spun : " acum ne schimbãm,acum mama merge pe drum uscat!".     Fericirea e aici,acum. Fericirea e ceea ce vibreazã sufletele noastre. Ea nu se ghiceşte,nu se aşteaptã,nu se cere. Fericirea se trãieşte,se simte,se respirã.  Copiii ştiu sã fie fericiţi. Şi copiii mai ştiu un lucru foarte important: sã ne facã pe noi fericiţi. Ei ne dãruiesc bucãţi din ei ca sã ne bucurãm ĩmpreunã. Fericirea e ĩn lucruri mici,neĩnsemnate,zicem noi adulţii.  Fericirea e o cale. O alegere. Nu un autobuz pe care-l aşteptãm la staţie.  Sursa foto : pixabay/happy

Când aveam vreo 18 ani,am fãcut cunoştinţã ĩn tren cu o femeie. Mergeam ambele ĩn aceiaşi direcţie,aşa cã aveam sã stãm una lângã alta aproximativ 8 ore. Din una-n alta,mai mult ischititã,i-am spus cã visez la o dragoste mare,la un bãiat frumos,doar cã el se uitã la fete frumoase. Nu la o complexatã cu multe coşuri pe faţã. Atunci ea mi-a spus aşa : "nu frumuseţea ĩl face pe-un bãrbat nebun dup-o femeie. Bãrbaţii preferã femeile care le oferã ĩncredere. Uite eu,de exemplu,bãrbatul meu e cel mai frumos din comunã,dar m-a ales pe mine sã-i fiu nevastã. De 7 ani suntem ĩmpreunã şi niciodatã nu s-a dus la altele. Eu l-aş simţi deodatã,nu m-aş lua dupã gura lumii. Crezi cã nu-mi era greu. Trei copiii,unu dupã altu,o gospodãrie cu animale şi pãsãri,cam toate pe mine erau. Când el venea seara acasã,nu-l ĩntrebam de ce târziu,de ce nervos,de ce flãmând. Ĩi puneam masa,de fapt ĩntotdeauna ĩl aşteptam sã cinãm ĩmpreunã. El ĩmi povestea despre proiecte de-ale sale,de necazuri,beţe-n roate.

Pedeapsa care m-a durut cel mai cel mai tare a fost şi este retragerea atenţiei,iubirii,prieteniei. Un spate ĩntors. "Fugi din ochii mei sã nu te vãd!" ĩmi spunea mama la supãrare. N-am fost un copil bãtut sau aşezat la ungher,am fost un copil care simţea fricã din cuvinte. Şi mã durea cumplit. Mi se pãrea cã sunt cea mai rea fetiţã dintre toate. Simţeam cumva cã pe mine şi pe mama ne lega ĩn special buna ei dispoziţie. Simţeam cã sunt iubitã atunci când ĩşi trecea mâinile prin pãrul meu,când stãteam ĩn poala ei,iar ea-mi povestea ce dor ĩi era de mama ei,care murise când mama avea şapte ani. Nici mamei mele nu i-a fost uşor,am trãit greu,patru copii,construia casa cot la cot cu tata. Sã nu se ĩnţeleagã cumva cã am ceva cu mama. Absolut nici un resentiment. E cea mai grozavã mamã. Emoţional,am fost mai bogaţi ca alţii))) Când se supãra pe noi,ţipa şi ne spuna sã dispãrem din faţa ei. Şi-atunci simţeam o prãpastie ĩntre noi. Frica de a supravieţui fãrã iubirea mamei era cea

Am mers cam vreo 3 ore pe drumuri cu pietriş,cu mult praf ridicat de vânt,dar aşa şi nu am gãsit ieşirea. Nu ştiu ĩn ce loc nimerisem,dar toate cãrãrile duceau ĩn punctul de unde mã pornisem. Nu mã durea nici pielea arsã de soare,nici uscãciunea din gât zgârâiatã de vânt,nici praful pe care-l simţeam ĩn ochi,de parcã mi-ar fi aruncat cineva un pumn cu nisip ĩn faţã. Eram speriatã de acel loc fãrã oameni,fãrã copaci,fãrã apã...sau nu cãutasem destul. Eram şi deznãdãjduitã. Aveam cu totul alte planuri pentru viaţã. - Pot sã ştiu şi eu ce planuri ai? Am ĩnmãrmurit. Era vocea unei femei. O voce caldã,blândã. Aveam impresia cã frica o târâiam ĩntr-un sac mare,iar acum mi se pãrea cumva mai uşoarã. M-am ĩntors s-o vãd. Era o doamnã ĩn vârstã,cu multe riduri,cu buzele subţiri,dar avea nişte ochi mari,luminoşi,de culoarea cerului. Ah! lumina aceea atât de vie,atât de caldã,pentru moment m-am gândit cã picase din cer. - Ce mã bucur cã v-am ĩntâlnit. Ĩmi pierdusem aproape orice speranţã s

Ĩncã de când eram copil,vedeam cã energia fetelor e diferitã de cea a bãieţilor. Noi puteam sã stãm 3 ore pe o pãturã la iarbã verde sã ĩmbrãcãm şi sã dezbrãcãm pãpuşi,iar bãieţii erau deja uzi,transpiraţi,gâfâind şi ĩncântaţi de energia lor activã. Nu zic,sunt şi fete la fel de active,dar tot mai mulţi bãieţi ĩs. Când am aflat la ecografie cã o sã am gemeni masculini,m-am pregãtit moral de multe schimbãri (cum o sã-i hrãnesc,cum o sã-i adorm,ce fac dacã plâng ),mai puţin de energia mişcãtoare cãreia trebuie sã-i fac faţã. Mai ales cã sunt mai creativã de felul meu,un pic leneşã şi un pic visãtoare. Cam pe la 2 ani jumate' i-am vãzut dornici de mişcare,de hârjoanã,de gâfâialã. Trebuia sã renunţ la lipit floricele şi dansuri ĩn braţe😁,şi sã inventez câteva jocuri ce le-ar fi servit hranã energiei lor nesecate. Am inventat multe jocuri fizice,pe unele le-am preluat,dar 3 dintre ele le jucãm aproape tot timpul. Jocurile sunt preconizate ĩn casã,dar se poate de adaptat şi a

Chiar din prima zi de când m-am ĩntors de la maternitate cu gemenii noştri i-am lãsat sã doarmã ĩn pãtuţul lor. Nu am avut momente de ĩndoialã cã poate-ar trebui sã doarmã cu noi. Mama şi tatãl meu toatã viaţa au dormit ĩmpreunã,probabil cã eram deja programatã şi eu la acest sistem. Primele trei luni gemãnuţii noştri au ĩmpãrţit un pãtuţ,când deja le ajungeau picioruşele spre celãlalt,am instalat şi al doilea pãtuţ. Noaptea,când se trezeau sã mãnânce,ĩi puneam la sân(de cele mai multe ori se trezeau pe rând). Adormeam cu bebeluşu'pufos la sân pân'se trezea cealaltã pufoşenie şi fãceam schimbul. Adormeam şi cu cealaltã pufoşenie la piept. Doar cã nu prea dormeam eu,tot timpul mi-era fricã sã nu-i lovesc ĩn somn. Probabil cã deaceea şi optam ca ei sã doarmã ĩn pãtuţurile lor. Mi-era fricã sã nu le aterizeze pe corpurile micuţe şi finuţe câte-un 38 de picior sau vreun cot greoi. Mai ales cã mã ştiam cã dorm tare ĩmprãştiat. Astfel copiii adormeau ĩntre noi,dar tot timpul s

Fix ĩnainte de a rãmâne ĩnsãrcinatã,mi-am cumpãrat un set de lenjerie intimã. Ceva mai sexy shmexy😋cu bikini,cu dantelã,fix ca la carte. Asta era ĩnainte de copii,când trupurile noastre odihnite nãşteau hormoni nebuni,pasionali. Şi cerea eticheta nopţii sã porţi ceva pe mãsurã😇😇😇. Am pus setul ĩn dulap,la loc de cinste,ĩn aşteptarea unui moment special. A sosit un moment foarte special,doar cã avea la pachet o toxicozã ĩngrozitoare. Nu puteam sã mãnânc nimic,nu pastã de dinţi,nu şampon,nu apã,ĩmi ardea mie atunci de bikini? Buuun,cam pe la 5 luni,mi-am luat rãmas bun de la toxicozã şi-am ĩnceput sã devorez frigiderul,aproape din orã-n orã. Uite-aşa-ntr-o searã,rotunjoarã cum eram,mi se fãcuse poftã şi de-un moment special. Am alergat la dulapul cu pricina,am scos din pachet setul nou-nouţ şi pus pe schimbat. Doar cã...nu intram nici ĩn sutien,nici ĩn bikini. Zic,las'cã rãmâne pe altãdatã. Nici dupã naştere n-a intrat pe mine setul cu pricina,nici acum,chiar dacã mi-am pãs

Calculatorul,tableta,telefonul nu mai sunt strãine nici mãcar unui copil de-un an,din pãcate. Din proprie experienţã ştiu cât confort ne aduce nouã,pãrinţilor,momentele când pufoşeniile noastre mici sunt cu ochii ĩn ecran,nici mãcar la ecran,anume ĩn ecran. Mulţi dintre noi ne lãudãm cu aptitudinile copiilor noştri de un an,doi,ĩn mânuirea telefoanelor. Doar cã nu e de laudã,e de plâns(((. Comunitatea Parents League Moldova a organizat un workshop la acest subiect "Calculatorul,tableta,influenţa asupra vederii copilului". Un workshop minunat,informaţional,organizat ĩntr-un local foarte drãguţ,la care au participat vreo 20 de mame şi chiar 2 tãtici. Workshopul a fost organizat ĩn 3 pãrţi. Ĩn prima parte a vorbit dr.oftalmolog Iulia Zama-Mardari,medic consultant Astro optica. Mi-a plãcut cã dumneaei a vorbit pe ĩnţelesul nostru,a venit cu exemple şi a adus informaţii de care habar n-aveam,dar de care ar trebui sã avem mare habar). Cele mai importante idei relatate de doamna

Te cunosc dupã haine,le alegi tot timpul pe cele mai comode. Am şi eu privirea ta atunci când ĩntâlneşti pe stradã alte mame,coafate,machiate,ĩn rochiţe. Ĩmi adresez şi eu,ca şi tine,aceeaşi ĩntrebare:"cum de reuşesc?". Mã gândesc şi eu cã probabil ceva nu fac  bine,cã nu prea le am cu managementul timpului. Şi mie mi se ĩntâmplã sã cred cã dintre toţi copiii doar ai mei mã solicitã atât de mult. Sau cã doar ei ţipã de s-aude ĩn celãlalt sector. Sau doar ei sunt aşa de plângãcioşi. Şi eu tot ĩmi ascund vergeturile şi burta un pic lãsatã sub tricouri largi şi visez la litlle black dress. Şi eu aleg uneori pantalonii ĩn locul fustelor din acelaşi motiv ca şi tine( ştii tu ce). Şi eu uneori ĩmi spãl doar bretonul. Şi eu uneori le dau copiilor dulciuri mai multe decât mi-aş dori şi mã lupt cu remuşcãrile. Şi eu mi-am luat o rochiţã dantelatã pentru somn,da'pentru cine am cumpãrat cã am uitat😂😂😂 . Suntem multe aşa. Suntem mame. Şi suntem foarte frumoase. Vergeturi

Propoziţia din titlu am citit-o ĩn cartea lui Dan Kindlon şi Michael Thompson " Crescându-l pe Cain". Trei zile n-am citit nimic mai departe de aceste cuvinte,pentru cã le-am gãsit şi ĩn mine şi  am ĩnceput sã sap printre ele.           Partea 1. Despre insuficienţa                                  laudei şi rolul ei. Se topise zãpada. Pe uliţele satului era un glod pânã la genunchi. O fetiţã cam de-un metru şi jumate ĩmbrãcã nişte straie bãrbãteşti,care miroseau a vacã şi a porc,ĩncãlţã nişte galoşi cât trei picioare de-ale ei şi ieşise ĩn curtea casei. Hãrnicuţã,dar mai mult din setea de a fi lãudatã decât din firea ei,luã o lopatã de doi metri,o gãleatã grea din fier şi intrã ĩn cocina porcilor. Se temea de porci,de botul lor mare,se  temea sa n-o muşte. Totuşi,a curãţat lunã podeaua,a dus vreo 7 gãleţi  de gunoi şi aşa parfumatã şi sleitã cum era,a intrat ĩn casã. Doar cã nu s-a ĩntâmplat nimic...    Tânjeam sã primesc o laudã,          una sãracã ĩn cuvinte,