Jurnalul unei zâne

Am plecat ĩn sâmbãta Paştilor. De fapt nu am plecat,dar ne-am reĩntors acasã. Acolo unde e cel mai cald acasã,e cel mai viu acasã,cel mai autentic. Dacã aici,la mine acasã,trãiesc cu amintirile din copilãrie,acolo,acasã,ele prind viaţã. Pãşesc prin amintiri şi mã salut cu ele,iar din fiecare colţ se ridicã o cortinã seninã ca cerul şi ieşim râzând,ţipând,iubind,plângând. Acasã vorbesc florile,copacii,nucii,poarta,trotuarele,ploaia,toate au amprenta noastrã. Amprentã care rãmâne vie ĩn noi şi rãscolitor de nostalgicã. Mama ne-a ĩntâmpinat cu lacrimi din bucuria dorului cu care trãieşte zi de zi,faţa tatei a ïntinerit cu 20 de ani de la zâmbetul care i-a cucerit faţa când ne-a revãzut!!! Ĩn ultimul timp ĩl vãd pe tata oarecum sentimental,ĩn ciuda caracterului de leu care-i stã ĩn zodie))) De la Crãciun nu am mai fost acasã. O spun cu regret ĩn ciuda promisiunilor de a reveni mãcar o datã-n lunã,cã totuşi " suntem ĩncã la o azvârliturã de bãţ". Am stat 3 zile de care m-

Conform Bibliei(Noul Testament),ĩnainte de a-l prinde şi de a-l lega pe Isus,el a petrecut ultimul Paşti cu ucenicii sãi. El le-a povestit ucenicilor ultimile ĩnvãţãturi,şi-a prevestit sfârşitul şi le-a dat o poruncã " Poruncã nouã dau vouã: Sã vã iubiţi unul pe altul precum şi eu v-am iubit. Ĩntru aceasta vor cunoaşte toţi cã sânteţi ucenicii mei,de veţi avea dragoste unii faţã de alţii". Citind,am gãsit ĩn aceste cuvinte atâta profunzime,atâta emoţie şi tot atâta adevãr. Mi se pare o poruncã a dragostei care ne ĩnalţã,care naşte iubire ĩn noi,faţã de noi,faţã de aproapele nostru. Totodatã,mi se pare cã cel mai greu e sã rãmãnem fideli acestei porunci. Pentru cã ne temem sã ne expunem sentimentele,sã nu fim luaţi ĩn derâdere,din ruşine,din egoism şi chiar din lipsã de aceste sentimente. Suntem iubire şi numai prin iubire ne regãsim pe noi. Sfintele Paşti nu ĩnseamnã mese ĩncãrcate de bucate,nici trufia prin care defilãm ĩn hainele noi.  Sfintele Paşti ĩnseamnã luminã,a

O prietenã ĩmi povestea ĩn seara asta despre o cunoscutã de-a ei care primeşte periodic flori de la soţul ei( al cunoscutei,sã nu vã-nchipuiţi cine ştie ce😂). Ĩmi zice " tot timpul când ĩi aduce flori,ea ĩl ĩntreabã" da cât ai dat pe ele?". Eu cred cã multe dintre noi ĩntreabã fix acelaşi lucru((((ai ai ai. Noi nu ştim sã fim pur şi simplu recunoscãtoare,sã ne lãsãm emoţiile sã vorbeascã pentru noi,sã ne bucurãm de aceste gesturi frumoase,sã-i arãtãm partenerului bucuria noastrã. Şi el o sã se simtã foarte bine cã ne-a fericit,dar cel mai important urmeazã acum : bucuria noastrã ĩl va stimula sã ne cumpere mai des flori😍)))). Eu primesc rar flori de la soţul meu,el crede cã banii se pot cheltui pe ceva ce nu se ofileşte😁,dar ĩn rarele dãţi când primesc ĩmi manifest bucuria şi eu fix ca cunoscuta prietenei mele : " de unde le-ai luat? " cât costã?"," cu ce ocazie?"etc. Cea mai mare " bucurie" se ĩntâmplã ĩn mintea noastrã: "

Dacã din punct de vedere psihologic,sunt deschisã spre informaţii noi,accept sã-mi schimb unele principii de educare,dezvoltare,ĩnţelegere,chiar transpir sã scot cuie bãtute-adânc,atunci fiziologia mea merge dupã cum i-i mersul. Am ajuns sã nu-mi mai fie fricã de oameni,sã discut cu ei,sã mã integrez ĩn grup. Psihologia mã schimbã mult şi-mi merge la inimã de dragã ce mi-i. Fiziologia ĩnsã,nu o pot amãgi cu nimic. Când sunt ĩn grupuri de oameni şi vorbesc tot ĩmi tremurã glasul uneori,ochii ĩmi lãcrimeazã,ĩncep sã gâfâi cuvintele ši tot ce-mi doresc e sã fug de-acolo. Şi oricât de mult aş citi eu despre integrarea socialã,n-o sã-mi iasã niciodatã natural. Pentru cã aşa cum sunt e cimentuit ĩn mine. Mai pilesc pe unde pot,lipesc altceva ĩn loc,dar nu e natural,e ştirb şi eu simt asta imediat. Am ajuns sã fac mari progrese la capitolul " cine sunt",dar "cum sunt" bate toatã teoria. Am ajuns sã ĩnţeleg aceste lucruri care-mi formeazã sinele,dar e mai greu sã accep