Scoatem emoţiile din colivie)))

Sunt zile când sunt foarte tristã şi mã-nvinovãţesc pentru acest lucru.
Când sunt tristã mi se pare cã toatã lumea are ceva cu mine. Mã comport ciudat,pot sã mã uit urât,rãspund la ĩntrebãri cu vorbe amare sau dimpotrivã ĩncerc sã fiu veselã. Nu-mi reuşeşte niciodatã,pentru cã e o veselie nesãnãtoasã,care mã zgârâie pe faţã.
Gãsesc tristeţii mii de motive s-o alung,ĩi atribui sute de vinovãţii,ĩncep sã nu mai fiu eu.
Pur ši simplu ar trebui s-o las sã existe şi sã mã bucur de ea,s-o ascult,s-o ĩnţeleg.
Nouã ne este fricã sã trãim emoţii grele,ne este ruşine sã fim trišti,sã plângem,sã ne fie dor,sã ne fie fricã.
Aş vrea sã fac pace cu toate emoţiile mele,pentru cã fiecare emoţie mã are pe mine.
Frica e o emoţie care ne apãrã de un pericol.
Plânsul e o emoţie care are scop spãlarea stresului.
Tristeţea e o emoţie care ţine echilibrul bucurie,o emoţie care ne scuturã un pic la meditaţie.
Aceste emoţii grele sunt de fapt mult mai pozitive decât cele pe care le numim noi pozitive,sunt educative,au un rol de ĩndeplinit pentru funcţionarea mai bunã a organismului nostru.
Atunci când o sã accept cã fiecare emoţie este bunã,când o sã trãiesc fiecare emoţie ca pe o ĩndeletnicire a ĩntregirii mele nu o sã mã mai simt vinovatã pentru ce simt.
Existã şi tristeţe de aceeaşi vârstã cu mine,pe care-am ascuns-o,ea doare cel mai tare şi de ea ĩmi este cel mai tare fricã,dar si-ar scutura praful greu de plumb dac-aş lãsa-o sã iasã afarã,dac-aş vorbi cu ea,dacã i-aš accepta şi i-aş ĩncuraja apariţia.