Jurnalul unei zâne

        El este bărbatul de care mă îndrăgostesc în fiecare zi, care-mi deschide ochii spre propria-mi persoană, care mă susține în orice idee, oricât de nebunească ar fi ea, care este alături de mine  la bine și la greu. Cred că îl cunosc bine, îi știu gusturile și preferințele, dar totuși când vine vorba de cadouri, tot timpul am îndoieli cu privire la ce să-i cumpăr. Anul aceste deja știu ce o să-i pun sub brad, de Anul Nou, dar dacă tu încă nu știi, am pregătit o lista cu 12  idei de cadouri special pentru El. Există o sumedenie de variante de cadouri în funcție de posibilități, lista mea conține cadourile pe care eu le-am făcut omului meu de-a lungul timpului și sunt strict pentru buzunarul familiei noastre. Nu sunt pompoase și scumpe, dar sunt dăruite din tot sufletul, cu multă iubire și recunoștință. 1.      Un fular. Fularul este călduros, potrivit timpului de afară și de fiecare dată când el o să și-l pună, o să se gândească la cea care i l-a dăruit. 2.   

        Mie îmi plac mult cadourile făcute de mâna omului. Le simt cumva pline de iubire, grijă şi dedicare. Faptul că s-a muncit la ele, transmit ideea cât de mult contezi pentru cineva. Asta nu înseamnă că darurile cumpărate sunt lipsite de emoţie, pur şi simplu nu sunt atât de pline de energia omului care le dăruieşte.  De sărbători, mă străduiesc să facem împreună cu copiii câteva daruri simple pentru bunici sau prieteni. Anul trecut am făcut globuleţe cu palmele lor din aluat sărat şi brăduţi croşetaţi. Anul acesta am făcut felicitări şi câţiva fulguşori. Am făcut felicitări foarte simple cu hârtie colorată, dar mi-am dorit să înţeleagă copiii emoţia cu care ne gândim la oamenii din jurul nostru. Sunt foarte uşor de făcut, dar ştiu ce bucuroşi o să fie bunicii când o să primească astfel de cadouri. Cum arată înăuntru, vedeţi în poza de mai jos. Acesta este un model simplu de felicitare, dar mi-am plăcut enorm maniera originală redată, deaceea am încercat și noi. Simpl

           Eleganța ariciului este o poveste minunată despre viață, despre noi, despre felul paradoxal dintre cine suntem cu adevărat și cum ne comportăm cu ceilalți.         A utoarea ne aduce în paginile romanului povestea de viață a unei portărese pe nume Renee Michel, în vârstă de 54 de ani care lucrează de 27 de ani portăreasă la aceeași casă :“o frumoasă casă boierească cu o curte și grădină interioare, împărțită în opt apartamente de mare lux, toate locuite, toate gigantice”, dar și povestea din sufletul unei fetițe de 12 ani. Romanul se împletește din povestirile celor doi naratori, Renee și Paloma,  fetița de 12 ani care locuiește în această casă.  Paloma este o fetiță inteligentă, dar care se simte diferită de ceilalți membri ai familiei, cu care nu găsește limbă comună. Ea se simte diferită de întreaga societate și i se pare că lumea a încetat de mult să mai fie autentică și simplă. Preferă liniștea, de care nu prea are parte, sinceritatea și oamenii care acționea

         Să fii mamă este cea mai mare provocare pe care ne-o poate da Dumnezeu.           Este frumos, mirific, feeric, cum vreți, dar este foarte greu și mi se pare esențial să acceptăm că greșim și să privim greșelile ca niște oportunități de învățare, să nu le transformăm în vină și rușine. E destulă vină și rușine în noi. Eu nu m-am gândit vreodată că pot să fiu atât de nerăbdătoare, orgolioasă, nervoasă, plină de ură, de comparații. Copiii mi-au deschis aceste uși care erau foarte bine închise. Mi-a fost rușine să știu despre mine că sunt așa. Am plâns, m-am comparat, m-am învinovățit, am dorit să fug, să dispar, am aruncat vină și furie în oameni și copii. Ce am continuat să fac și probabil asta m-a și ajutat foarte mult , n-am încetat să mă întreb “ de ce reacționez astfel?”  A trecut ceva timp până am înțeles că totul e despre mine și despre perfecțiunea mea. N-aș fi crezut niciodată că sunt o perfecționistă, totuși faptele mele indică un procent ridicat de perfecțio

         Astăzi am să vă povestesc despre o cărțulie foarte utilă pentru copii, din care ei învață cum să traverseze strada “ Ai grijă cum treci strada”. Am cumpărat-o de la librăria Librarius și mi-a bucurat așteptările. Această carte face parte dintr-o serie de cărți „Ai grijă”, pe care  încă ne le-am cumpărat.       Este povestea unui elefănțel curios care abia învață regulile de circulație. El fuge printre mașini spre ghereta cu înghețată sau aleargă după un balon, fără să cunoască regulile în trafic sau pericolele la care se supune.  Asta nu e ceva ieșit din comun, aproape toți copiii de vâsta 2-4 ani se rup din mâinile adulților ca să fugă și ei printre mașini. Deaceea este obligatoriu să ne învâțăm copiii cum se trece strada. Bineînțeles că prevalează exemplul personal. Nu sunt eu prima care am văzut adulți trecând strada împreună cu copiii în locurile neautorizate . Noi suntem primul și cel mai de impact exemplu pentru copiii noștri. De altfel, noi putem fi și cel m

Copiii aşteaptă cu nerăbdare sărbătorile de iarnă. Nu vor să-l întâlnească pe Moş Crăciun, dar vor ca el să le lase cadouri sub brad. Anul trecut, am întâlnit Anul Nou afară, pe dealul de la Ciocana, sub ploaia de artificii. Acasă, am lăsat lângă brad un scăunel ca să se odihnească moşu' obosit, o ceaşcă cu ceai şi un platou cu biscuiţi, să se servească moşu' flămând. Cam pe la 1 noaptea, ne-am întors acasă, iar acolo sub brad, moşu' lăsase cadouri pentru toţi😊. Ei fix aşa îl aşteaptă şi anul acesta pe Moş Crăciun. Să ne ducem, iar el să vină la noi😂, să nu ne întâlnim cumva cu el.  De cum s-a lăsat frigul, ei mă tot întreabă dacă nu cumva astăzi e Anul Nou şi eu am uitat😝. Le zic că nu, că mai avem atâtea zile. Răspunsul meu se lasă cu lacrimi şi supărare. Dar asta e, ce să fac dacă încă nu e Anul Nou. Plus că e şi ziua lor pe 1 ianuarie şi ei aşteaptă cu nerăbdare sărbătorile, aşteptând să ploaie cu cadouri😜. Ca să vină moşu' este necesar să ne pr

Eu am trăit epoca tetrisului, mai ţineţi minte jocul? Şi am şi retrăit pentru fiecare figură care cădea, trebuia repede şi logic să-i găsesc locul potrivit. Am câştigat de puţine ori, dar sunt convinsă că motivul central este faptul că nu am avut acest joc. Stăteam în rând la un vecin, toţi copiii din mahala stăteam în rând la tetris. Şi la şcoală, în pauze, tot stăteam în rând la tetris😂. Era un joc tare dorit şi era şi tare interesant. Ei, acum mi l-am făcut pe-al meu personal😎). Am făcut pentru copii acest joc care implică atenţia, logica, imaginaţia, dar mă joc şi eu cu mare plăcere. E uşor de făcut, nu necesită materiale şmechere, dar la noi a prins copiii în mrejele sale. Încercaţi, vă spun sigur c-o să vă placă şi vouă!!!

        Toată lumea, de la mic la mare, îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Cei mici pentru cadouri, cei mari pentru energia asta minunată a sărbătorilor de iarnă, dar şi pentru cadouri😊.        Anul Nou este sărbătoarea mea preferată. În primul rând, îmi aminteşte foarte mult de copilărie, de momentele unice petrecute în sânul familiei, de bucuria mare pentru cele două mandarine ascunse de moşu' sub pernă, de troienele de zăpadă şi săniușul cu prietenii. Intram în casă doar când aveam țurțuri la nas și nu-și punea nimeni problema dacă e bine să ieșim afară pe ger sau cât timp putem să stăm. Un vecin avea o sanie din asta lungă, toți ne urcam pe ea și trenuțul nostru cutreiera văile, iar când cădeam era cea mai mare veselie.Amintiri de neuitat! În ajunul sărbătorilor, tot timpul devin mai nostalgică, dar e o nostalgie caldă, înălţătoare, plăcută. Apoi, mă încarc cu multă energie frumoasă de la atâtea luminiţe, de la caru' cu emoţii, de la aşteptarea asta magică. Există o putere în

    Cum poți să-i zici unei mame că iubitul ei copil este rău, obraznic, neascultător? Să ne oprim o clipă și să ne gândim ce se întâmplă în sufletul acelei mame? Pornește o luptă între dezamăgire și furie. Moare respectul de sine și se ascund toate emoțiile sub zidul numit rușine.       Nu e ușor să fii mamă. E mai greu decât credem, uneori e peste puterile noastre, alteori ne vine să cedăm, dar bucuria pe care o simțim privindu-i pe copiii noștri e mai presus de orice durere și tristețe. Și la un moment dat toată această bucurie se demolează sub cuvintele „copilul tău este foarte obraznic, nu ascultă deloc, se suie-n cap”. Și-atunci se năruie o lume-ntreagă peste noi. Trecem cu vederea aceste cuvinte, dar doare oricum. O mamă doarme puțin, dar și atunci când doarme își veghează copiii. O mamă e foarte obosită chiar dacă a stat toată ziua acasă cu copiii. O mamă se gândește mai mult la ei decât la sine și ar da orice să-i știe sănătoși și fericiți.   Mama uneori e furioas

          Ducem vieți agitate, cu o încărcătură emoțională care ne secătuiește de putere și bucurii.  Uneori avem motive întemeiate să fim triști, nefericiți, disperați, obosiți. Dar de cele mai multe ori ne supărăm pe nimicuri care nu merită atenția noastră emoțională, pe fleacuri care ne prind în capcana lor.          Felul cum ne comportăm spune foarte multe despre ceea ce simțim . Sunt multe situații în fața cărora reaționăm exagerat. De multe ori, această exagerare este picătura care umple paharul. Pe această picătură aruncăm toată durerea pe care o simțim ca un nod în suflet, de la care vrem să urlăm.  O aruncăm asupra altor oameni, pentru că noi nu mai putem trăi cu ea.  Și uite anume această picătură distruge relații, fiecare din noi trăind în continuare încoronat în propriul orgoliu. Nimeni nu este răspunzător pentru tristețile noastre, pentru eșecurile noastre. Da! Sunt oameni care ne scot din sărite și ne pun nervii la încercare, dar nimeni nu ne poate tulbura într-at

        Perioada rece a anului, pe lângă viroze, muci şi tuse, mai vine cu un bonus : nu mai poţi să stai toată ziua afară cu copii. Asta înseamnă că marea majoritate a timpului o petrecem în casă. Şi în timp ce eu visez să mă cufund sub căldura unei pături, cu o carte în mână, cineva cere atenţie!!! Altă scăpare nu am decât s-o ofer, mai mult sau mai puţin din proprie dorinţă, depinde de starea de spirit din momentul respectiv. Zilele acestea ne-au ţinut multe ore în casă, în compania unei soprane care nu-şi mai termină spectacolul - tusea! În fiecare zi  am făcut şi câte un moment de creativitate printre fotbal, certuri, plâns şi jocuri cu maşini. În prima zi am făcut o coroniţă de toamnă, din crengi, frunze, flori, seminţe, castane şi conuri. Pe toate le-am lipit cu clei fierbinte, iar băieţii îmi spuneau ce să lipesc şi unde. Când a fost gata, băieţii şi-au pus-o pe cap, că doar nu  degeaba sunt mici prinţi😉. La a doua activitate am avut ca ingredient principal - plastili

       Am observat că uneori simt niște goluri în mine, goluri care dor de parc-ar fi niște pietre care cresc în interiorul meu. Și mi-e frică să le simt, pentru că dacă stau cu aceste goluri în față ajung să văd emoții mai profunde pe care le-am lăsat acolo. Ajung să-mi văd răutatea, invidia, furia, agresivitatea și nu îmi place să mă știu așa. Noi vrem să ne credem buni și vrem ca și ceilalți din jurul nostru să creadă despre noi că suntem buni și minunați. În asta nu e nimic rușinos. E normal să simțim nevoia de apreciere, de care avem nevoie încă de cum ne naștem. Și atunci încerc să umplu aceste goluri cu ceva, cu orice, numai să nu le simt acolo. Și le umplu cu materie, cu bucuria pe care ne-o oferă mintea. Mă bucur de haine, de realizări, de bani, de noul televizor, de parfumul dorit, de impresiile pe care le las sau pe care le simt, de aprecieri etc. Am observat și cum dispare din nou această senzație a bucuriei văzută prin ochii minții. Ajungem să fim dependenți de ceva