Fiecare are propriul perfect.

A devenit un trend acum sa spunem despre noi cã suntem imperfecţi,cã nu suntem perfecţi şi nici nu ar trebui sã tindem spre asta.
La mine e altfel. La mine perfectul nu este ceva ieşit din comun,nu este vârful Everestului,nu este de neatins sau sssssst!!! de ĩncercat.
Eu nu mã adaptez unor standarde perfecte,se adapteazã perfectu' dupã mine😉.
Eu construiesc perfectul meu,pãcat doar cã uneori mai merge ĩn compania lui "trebuie",dar timpul le aşeazã pe fiecare la locul lor,la momentul potrivit,când renunţãm noi la unele gârgãriţe care ne gâdilã mintea😉.
La noi ĩn casã de aproape 3 ani (de când m-am transformat ĩn mamã💓)nu a fost niciodatã curat peste tot,fac curat pe etape,pe zile. Copiii poartã douã zile la rând aceleaşi haine,mai ales dacã nu au pete.
Nu apuc sã spãl ĩn toatã ziua lopãţele,gãleţi,melci de nisip; cizmele de ploaie,nici mãcar pantofii nu-i lustruiesc zilnic,ce sã mai,uneori nici sãptãmânal😂.
Dinţii mei uneori mai scapã de periaj😉.
Hainele ĩn dulap nu-s toate una şi una.
N-am apucat sã dezinfectez fiecare jucãrie când cãdea jos.
Geamul de la bucãtãrie e aproape mereu ĩmpodobit cu urme de mânuţe mici,la un moment dat draperiile din bucãtãrie aveau pe ele bucãţi tari de morcov,broccoli,paste.
Nu mare mi-a fost mirarea când am gãsit sub frigider bucãţi de pâine de vreo câteva luni.
Uneori ţip tare la copiii mei,ĩmi vine sã-i bat,sau sã-i las şi sã mã duc ĩn lumea mare. Alteori plâng ĩn pernã doar aşa ca sã mã consolez.
Dar de cele mai multe ori sunt fericitã,cu unghiile lor crescute,cu bãrbiile murdare de dulceaţa din zmeurã,cu hainele necãlcate,cu ghetele nelustruite şi e perfect pentru mine.
Normal cã-mi place curãţenia,mi-aş dori sã fie curat,sã nu mã mai uit ĩn pod şi sã vãd pânze😂,dar...asta ar ĩnsemna sã nu mai fiu cu ei,sã nu ne jucãm,sã nu ne certãm,sã le dau de ĩnţeles cã dulapuri,podele,etajere sunt mai importante
Fac câte ceva ĩn toatã ziua,dar aleg sã fiu cu ei,sã-i las sã se dea pe toate toboganele,indiferent ce haine au pe ei,sã se tãvãleascã ĩn nisip,ĩn iarbã,pe pãmânt.
Nu aleg sã fiu perfecta,nu aleg sã fiu imperfecta,aleg sã FIU EU,indiferent cum sunt.
Probabil cã-n altã viaţã am fost o mãmicã foarte foarte ìngrijoratã de tot ce o-nconjoarã,principialã,pentru cã acum sunt mai relaxatã cu mine,cu copiii,cu omu', cu laptele care ĩntotdeauna fuge fix atunci când spãl aragazu',cu fârâmiturile care cad jos fix dupã ce-am dat cu aspiratoru'.
Copiii ĩşi spalã dupã ei farfuriile,chiar dacã asta ìnseamnã apã pe jos,nu-i bai,o strangem cu mopu'.
Copiii ĩşi pun cãrţile,jucãriile la loc,chiar dacã nu ĩn toatã ziua,chiar dacã nu la locul potrivit.
Copiii ĩnvatã iubirea şi eu tot ĩnvãţ iubirea💖💞💝💞💞💞💞.
Perfect e sã-i ştiu sãnãtośi fizic,emoţional,sã ne stim pe noi toţi sãnãtośi,echilibraţi ( da,mizeria e echilibrul curãţeniei😂),sã trãim ĩn pace,credinţã şi iubire,sã iertãm,sã cerem iertare,sã ne vizitãm pãrinţii,bunicii,sã ajutãm nu sã judecãm,pentru mine acesta e perfectu'perfectului.
Sursa foto: triluli.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"

Cele mai importante întâlniri ale vieții