Furtunã emoţionalã

Am avut o zi groaznicã,acea zi care nu te lasã sã adormi pânã nu se face pace ĩn capul tãu.
Am avut ziua ceea ĩn care mã simt vinovatã de nu mã mai vãd.
Dupã o noapte ĩn care am dormit pe bucãţi cât sã-i fiu alãturi unuia din copiii mei,care tuşea neĩncetat,a urmat o dimineaţã matinalã,cu mult prea multe cereri de genul "fursecului rupt"(Aletha Solter).
Am ţipat ĩncât mã zgârâia ĩn gât şi am etichetat cum nu am mai fãcut-o vreodatã. Am plâns ĩmpreunã,ei din cauza limitelor mele reci şi autoritare,eu din cauza sentimentului de vinovãţie care urma ordinelor mele. Chiar m+am ĩntrebat de ce aceste sentimente de vinovãţie,de conştiinţã nu preced cumva celor câteva clipe de furtunã.
Dupã aceea ne-am ĩmpãcat,mi-am cerut iertare...,dar nu m-am ĩmpãcat eu cu mine...
Mã gândesc de ce au fost aşa capricioşi,nemulţumiţi,supãraţi...de fapt eu eram aşa,eu m-am vãzut prin ei,prin acea oglindã care transmite multe informaţii. Am fost obositã dupã o noapte mai puţin dormitã,am fost supãratã ca nu am putut sã-i duc la grãdiniţã,de parcã mi-ar fi pretins la timpul meu,din pãcate chiar aşa am gândit. Mi-am dorit sã se mulţumeascã cu prezenţa mea fizicã,nu sã mã implic emotiv,cã eram şi eu pe dos la capitolul dispoziţie.
Şi mi se întâmplã sã fiu aşa puţinã şi necalitativã pentru ei o datã-n lunã,ĩnainte de zilele delicate. Uneori gestionez mai uşor,astãzi ĩnsã nu.
I-am povestit soţului,ca sã mã vindec cât de cât,nu m-a judecat,nu m-a luat la trei parale,m i-a zis doar atât:" mãine e o nouã zi ĩn care ai şansa sã fii mai bunã".