E fain sã ai curaj sã fii autentic. Dacã s-ar putea tot timpul.
Am avut o pãrere proprie aproape ĩntotdeauna. Uneori o rosteam atât de ĩncet cã nu eram deloc auzitã,uneori ĩi ĩnghiţeam cuvintele,iar atunci când prindeam curaj s-o scot la luminã,renunţam repede la ea. Aproape ĩn fiecare context ĩn care-o rosteam era cineva care-şi apãra propria pãrere. Am avut o fricã enormã sã-mi susţin pãrerile,mi se pãrea un motiv perfect sã se ĩncheie prietenii,sã fiu luatã-n zeflemea sau sã fiu consideratã o neintelectualã( ca sã nu zic proastã😉).
Când mã contraria cineva,mã fâstâceam pe loc,mã simţeam vinovatã,ĩntoarcem cuvintele,numa'sã fiu de-acord cu interlocutorul meu. N-am avut nimic de câştigat. Prieteniile care-au fost sã se termine,s-au terminat de la sine,dacã eram luatã-n zeflemea putea fi oricare motiv,atât doar cã mi se spunea sau se spunea despre mine cã sunt o timidã,o nehotãrâtã sau chiar o mutã. M-a durut enorm.
A ĩnceput sã prindã contur pãrerea mea dupã cãsãtorie,când omu' mã-ntreba " tu ce pãrere ai?". Cum adicã sã mergem pe pãrerea mea? Nu ştiu,mi-e fricã,nu sunt sigurã,poate mergem pe pãrerea ta,da numa' un pic spune din pãrerea ta(ca sã mi-o schimonosesc pe-a mea😉). Am un om care se pricepe destul de bine ĩn comportamentul oamenilor,chiar dacã tace mai mult. M-a citit imediat. Şi-mi tot dãdea motive sã mã exprim,sã spun ce cred. Acum ţin la pãrerea mea şi-o apãr dacã-i cazu',cu toate cã uneori tot ĩmi vine sã renunţ,mã apucã o fricã şi o nesiguranţã-n spate😉.
Acum cã am ìnvãţat sã am propria opinie nerãsturnabilã(depinde de caz),nu mai am nevoie sã (nu) mã exprim ĩn fiecare situaţie din cauza fricii. Acum ĩnvãţ sã am propria opinie când mã caracterizez,când vorbesc cu bãieţeii mei,când vorbesc despre bãieţeii mei,când sunt pupatã,când sunt certata de-acelaşi om,care e şi cu pupatu'😉,când tind sã mã dezvolt,când sunt refuzatã,când sunt doar un subaltern,când sunt eu. Cicã se cheamã autenticitate.
Când mã contraria cineva,mã fâstâceam pe loc,mã simţeam vinovatã,ĩntoarcem cuvintele,numa'sã fiu de-acord cu interlocutorul meu. N-am avut nimic de câştigat. Prieteniile care-au fost sã se termine,s-au terminat de la sine,dacã eram luatã-n zeflemea putea fi oricare motiv,atât doar cã mi se spunea sau se spunea despre mine cã sunt o timidã,o nehotãrâtã sau chiar o mutã. M-a durut enorm.
A ĩnceput sã prindã contur pãrerea mea dupã cãsãtorie,când omu' mã-ntreba " tu ce pãrere ai?". Cum adicã sã mergem pe pãrerea mea? Nu ştiu,mi-e fricã,nu sunt sigurã,poate mergem pe pãrerea ta,da numa' un pic spune din pãrerea ta(ca sã mi-o schimonosesc pe-a mea😉). Am un om care se pricepe destul de bine ĩn comportamentul oamenilor,chiar dacã tace mai mult. M-a citit imediat. Şi-mi tot dãdea motive sã mã exprim,sã spun ce cred. Acum ţin la pãrerea mea şi-o apãr dacã-i cazu',cu toate cã uneori tot ĩmi vine sã renunţ,mã apucã o fricã şi o nesiguranţã-n spate😉.
Acum cã am ìnvãţat sã am propria opinie nerãsturnabilã(depinde de caz),nu mai am nevoie sã (nu) mã exprim ĩn fiecare situaţie din cauza fricii. Acum ĩnvãţ sã am propria opinie când mã caracterizez,când vorbesc cu bãieţeii mei,când vorbesc despre bãieţeii mei,când sunt pupatã,când sunt certata de-acelaşi om,care e şi cu pupatu'😉,când tind sã mã dezvolt,când sunt refuzatã,când sunt doar un subaltern,când sunt eu. Cicã se cheamã autenticitate.
Sursa foto: thumbor-unica.ro psychologies
Comentarii
Trimiteți un comentariu