Jurnalul unei zâne

Singurătatea nu ne-ntreabă dacă suntem gata s-o primim, nu ține cont de dorințele noastre, nu-i pasă ca doare...vine şi intră în viețile noastre, vine stăpână peste noi. Se aciuaiază exact în locul unde doare mai tare şi ne supunem. Îi aducem jertfe lacrimile noastre, şansele noastre pustiite de noroc, tristețea şi disperarea. Se hrăneşte şi creşte...imensă, ne pierdem în umbra ei! Urlă chinuitor sufletul nostru căruia nu-i convine prizonieratul, dar fără glas, neauzit, în abis. Îi auzim ecoul prin încercările de creare a speranței, îi vedem umbra durerii în nopțile pline de insomnie, de întrebări şi plâns înăduşit în pernă. Şi-ți pare că te prăbuşeşti, dar adormi...te trezeşti mai obosită, fără vlagă, pui la repezeală o mască veselă pe față...dar a ajuns să-ți trădeze şi ea starea, intimidată de strigătul de ajutor al sufletului...plângi...nu mai plângi! Esti hotărâtă să-i schimbi numele în "libertate"( ce nume frumos, te gândeşti ), nu mai cerşeşti cu sufletul întins. Îț

De fiecare dată când ies cu copiii la primblare sunt oprită de câte-un trecător care mă întreabă cum e?cum mă descurc?şi care neapărat mă şi felicită. Eu, de când am devenit mamă, m-am schimbat foarte mult, şi fizic, dar mai mult ideologic, şi nu pot decât să-mi aplaud această schimbare, care e de bine, spre bine! Pentru mine un copil înseamnă mană cerească, doi deodată e de două ori mai multă mană!  Eu nu ştiu să fac diferența între cum e să creşti un copil şi cum e cu doi deodată. O fi mai uşor, o fi mai greu, depinde mult şi de copil, de atenția şi educația care-o primeşte. Ştiu cun e cu doi deodată...recomand!!! Ştiu cum e să naşti doi copii la un interval de trei minute; ştiu cum e să rămâi fără glas dupâ naştere; ştiu cum te simți atunci când a doua zi la 6 dimineața, după naştere, eşti făcută din cap până-n picioare cu ou şi oțet de medici, ba că nu dezbraci mai repede copilul, ba că abia te mişti; ştiu cum e să te doară pieptul tare de-ți vine să urli. Ştiu cum e atunc

Aseară am fost la Mall cu dorința de a te prezenta copiilor mei. Te-am găsit doar desenat pe bannere şi făcut din plastic lângă o sanie strălucitoare. Nu puteam să le spun copiilor mei că tu eşti acela...îmi doresc ca prima voastră întâlnire să fie cu priviri ce transmit emoții, cu mâini care se salută, cu vorbele legendare "ho ho ho", asumându-mi consecințele întâlnirii voastre, plânsul speriat al copiilor mei! Să ştii că cred în tine încă de la grădiniță, chiar dacă-mi inspirai multă frică. Aşteptam cadourile tale, pe tine mai puțin... Am crezut în tine şi atunci când eram mai mare şi l-am recunoscut pe vecinul nostru sub barba ta...mama ne spunea că Moşu nu apucă să vină pe la toți, dar ne transmitea neapărat darurile prin prietenii săi. ( nenea Ilie Cazacu era intermediar). Şi acum cred în tine...pentru că în ajunul sărbătorilor găsesc oriunde feeria ta, în mandarinele dulci, în luminițele sclipitoare de-afară, în brăduții de diferite culori şi modele, în rafturile pli

Au fost vremuri când am trăit mult prezent în trecut,cànd am dat multa energie unor cărări uitate...ale dragostei. Am prelungit imaginar unele discuții care nu şi-au avut atunci sfârşitul. Am fost plină de mândrie acolo unde cerşeam iubire, prin umilință. Am rostit monologuri pe urmele tăcerii. Am încălzit o inimă rece...am păşit pe aleele durerii doar să nu mă ştiu singură...paradoxal nici fericită. Am dat mult prezent singuratic unui trecut dureros. Puneam sare pe răni care se cereau închise. Am luptat, nu, m-am luptat cu mine însămi, m-am văzut cu sabia în piept şi nu am cedat nici atunci amintirilor. Credeam că-s urmărită de acele umbre din trecut, că mă cheamă înapoi într-un dans al iubirii...dar doar căram după mine râuri de lacrimi, regrete, muşcături de buze, cuvinte înfundate, suferință...mi-am ştampilat intrarea fericirii meritate prin crearea unui viitor frumos dintr-un trecut dureros. Am iubit şi nu m-am iubit deloc...m-am ținut scai de un om care mă uitase, de un om car

Vrem să avem copii cuminți, ascultători, plini de bunătate, empatici, zâmbitori...da! Le citim poveşti şi le explicăm morala, arătăm cu degetul spre exemple demne de urmat, ne supărăm când nu vor să ne îmbrățişeze... ...pentru că copiii mei nu vor fi aşa cum vreau eu să fie ci vor fi aşa cum sunt eu. Morala din poveşti de fapt e pentru mine, lor le dăm Feți Frumoşi şi Elene Cosânzene...că Baba Hârcă e rea asta înțeleg singuri atunci când îi văd chipul desenat în carte...ş-apoi n-am întâlnit pe nimeni să spună că vor să fie ca Baba Hârca sau ca Balaurul cu şapte capete, toți vor să fie Aladin, Spider man, Cavalerul pe cal, Alba ca zăpada. ...cresc prin mine...ştiu că uneori se umplu până-n tălpi de timiditate, alteori îs foarte curajoşi, vor fi în unele situații empatici cu toată lumea, în altele vor păşi peste tot cu ochii închişi , vor fi plini de iubire şi cuvinte frumoase, tot ei la furie vof fi ghem de nervi spunând vrute şi nevrute...vor tinde să fie mai buni, mai luminoşi, uneo

Am alergat prin ploaie cu picioarele goale, am lins țurțuri de gheață, am mâncat zăpadă, am băut apă rece, am mincat smoală, zamască cu o plăcere nebună, am mincat mere, pere, prune, piersici, struguri verzi şi nespălate...m-am scăldat în iaz unde se scăldau vacile, gâştele sau caii...am băut lapte crud...am băut câte-un pic de vin rosu împotriva radiației, iar iarna câte-oleacă de izvar împotriva virozelor şi nu mi-a fost nimic, chiar dimpotrivă eram mai sănătoasă. Am răcit şi noi,ca toți copiii, dar eram tratate băbeşte. Eram răguşite-gata!aveam un ciorap în jurul gâtului plin cu cartofi răzuiți, încălziți pe tigaie; tuşeam- țineam fața la aburi; picioarele ne erau frecționate bine cu troinoi şi oțet, pe spate avem gărăşele. Atât!!! Şi peste 2 zile eram din nou în banca şcolii, sănătoasă tun! Ştiți ce a făcut mama mea când sora mea mai mică a făcut pneumonie pe ambele părți? A mers la doctor. De acolo au trimis-o la spital. Când mama a văzut că fetița ei de 4 luni era injectată în

Trăind într-o eră în care hand made-ul este în plină înflorire, mi-am zis să incerc şi eu ceva. Aveam mai multe idei în cap, totuşi m-am oprit la croşetat. Pentru că nu am croşetat niciodată, am mers la librărie, mi-am cumpârat o carte cu explicații scrise şi imagini şi noaptea când toți dormeau invățam. Mi-am cumpărat ață şi croşetă şi am început să experimentez de la ochi de lanț pànă la o margaretă cu şase petale. Până a fost gata margareta am despletit-o şi despletit-o, până mi-a ieşit ca pe carte. Apoi m-am apucat de un mileu, pe măsura ce creştea fiecare motiv eram tare mândră. Şi pe el îl croşetam noaptea, avea ale lui 30 minute înainte de somn. Astăzi l-am terminat. Când l-am văzut gata mi-am zis că acesta e mileul meu care trebuia să fie gata acum 15 ani. De ce? Deoarece atunci la lecția de muncă nu mi-a plăcut să croşetez şi am prezentat mileul vecinei mele. Mi-a fost jurizat cu nota 9 în catalog şi numai acum a venit timpul să merit acel 9. De ce vă spun toate astea? Am

Mi-am zis de ce n-aş fi prințesă?! Părul prins coc, şorțul galben mirosind a borş roşu, mătura din mână pot fi oare impedimente? Se pare că nu atâta timp cât creierul meu debitează astfel de idei. Toate femeile sunt prințese!!! Simbol nu e coroana de pe cap ci coroana sufletului, noblețea noastră. Şi nu-i obligatoriu să fim prințese din regi, eu sunt prințesă din țărani, alta e prințesă din cizmar, alta din deputați şi tot aşa. Important e să ne fie măreț, strălucitor, dumnezeiesc castelul sufletului. Acolo stă adevăratul sânge regesc. Eu nu sunt chiar aşa de strălucitoare că mai scap şi stres, nervi, ciudă, invidie, bârfe...castelul meu e-n reparație interioară, pe la exterior e frumos, colorat, pe dinăuntru mult de lucru. Sârguincios, lucrez zilnic la renovarea lui. Orice femeie poate fi prințesă, doar că nu ne arde acum de ranguri cnezeşti. Când ai de hrănit câteva guri, şi nu mai ştii ce să le dai şi de unde să le dai nu-ți arde de prințesa sufletului...când eşti jignită, lovită,