Jurnalul unei zâne

Dragul meu soț, poate nu o să citeşti niciodată această scrisoare, dar o cunoşti perfect, ți-am spus de-atâtea ori aceste lucruri... De aproape 2 ani suntem mai mult mamă şi tată şi mai puțin soț  şi soție...şi asta e minunat, pentru că suntem nespus de fericiți în aceste roluri care ne învață pe noi şi nu invers, ca la teatru. Doar că uneori mi-e dor de pieptul tău pe care adormeam înainte, mi-e dor să stau pe genunchii tăi, mi-e dor de-acele hoinăreli pline de hohote, declarații şi visuri... Dar acum suntem mamă şi tată...şi vreau să ştii că acele sărutări pe care mi le dai dimineața, înainte de plecare sunt cele mai dulci, cele mai pline de iubire şi chiar dacă ele reprezintă intimitatea care ne-a mai rămas, e o intimitate perfecta, care ne uneşte mai puternic decât o tăvăleală intimă sub plapumă! Eşti tare nostim când te joci cu băiețeii, când le cânți strofe inventate, când îi înveți să bată mingea cu piciorul, când le gâdili tălpile, când te ascunzi după uşă...eşti aşa de se

Suntem pictorii propriei sorți, suntem muzica propriilor versuri, suntem creatorii măreți ale destinelor noastre. Şi totuşi...nu întotdeauna iese ceea ce ne dorim, şi în astfel de momente spunem că mă rog aşa ne este sortit. Trebuie să întâlnim persoana potrivită ca soarta să ne întâmpine cu daruri! Iubirea trebuie sa fie reciprocă, prietenia - fără interese, zâmbetul neforțat, armonia ta cu sufletul tău. Deaceea şi facem cunoştință des cu persoane noi, una din ele este cheia succesului nostru, ne poartă noroc!!! Şi suntem atât de liberi cu oamenii potriviți, ne spunem părerea fără frică celor care ne poartă noroc, glumim frumos, râdem ca un copil, ne uşurăm parcă de modernismul care-l afişăm mereu. Suntem noi înşine!!! Suntem alții, mândri, mulțumiți, armonioşi!!! Pentru că rar mai suntem aşa...am pus masca indiferenței şi înaintăm în grabă...încotro? ne grăbim zilele? Existăm şi e greu, existăm şi visăm să trăim...cu siguranță nu ne arde de armonie. Dar...ne ocolim norocul...nu av

Prima întâlnire cu tine a fost în clasa a 5, m-ai impresionat la prima vedere. Tu aveai semafoare, pe care le văzusem doar în abecedar, pe străzile tale circulau " autobuze cu pachioaşte ", văzusem doar la televizor şi eram tare curioasă la ce folosesc acele curele, când tanti Lida( ghidul meu) îmi spusese că se numesc troleibuze şi merg cu lumină, mai tare mi-a întunecat mințile, dar timiditatea mea în plină înflorire m-a făcut să nu mai cer explicații. Ce învingătoare mă credeam când am trecut drumul prin subterană, parcă ieşisem dintr-un tunel, victorioasă după vreo luptă. Mergeam la circ!!! Cred că atunci m-am îndrăgostit de tine, tu erai oraşul din cărți, erai luminos, aveai elefanți adevărați...oraşul la care am început să visez. Despărțirea de tine a fost dureroasă, dar şi aşteptam cu nerăbdare să le povestesc părinților, surorilor, mai ales colegilor, despre tine, să le arăt în carte clovni şi să le spun că i-am văzut pe-adevăratelea, că tu ai de toate, cât eşti de f

Trăim într-o eră în care modernismul revoluționează în fiecare oră şi ne credem mai civilizați, mai aproape de țările înaintate cu mult înaintea noastră. O lume plină de posibilități pe placul fiecăruia, după buzunarul fiecăruia, ne stimulează să avem ce ne dorim cu orice preț şi aici greşim fatal oferind orice preț. Pentru  că frumusețea cumpărată prin bisturiu nu e frumusețe, e doar o aparență distrugătoare a acesteea; sănătatea obținută prin îndopări de medicamente e doar modalitatea de a depinde de ele, fața de masă imaculată a unui organism otrăvit; fericirea banilor e doar depărtarea de credință şi transformarea nevoilor în mofturi, iar transformarea oamenilor într-un morman de egoism şi indiferență; şi cea mai dureroasă schimbare vine din dependența noastră de gadgeturi, de lumea digitală care creşte şi educă roboți. Lista mea ar putea continua bineânțeles, dar am un alt mesaj de transmis. Totuşi această accesibilitate a oricui şi a orice lasă cicatrici pe viață, durere în sufl