Jurnalul unei zâne

Orice scop atins este o realizare,orice facem cu dăruire este o victorie, o victorie a noastră, care ne face mai buni, mai frumoși și mai încrezuți. Noi suntem obișnuiți să clasificăm realizările în mici și mari, cu toate că o REALIZARE este deja ceva mare, ce înseamnă realizări mici? toate realizările sunt frumoase, sunt mărețe indiferent de cât de ușor sau greu am ajuns la final, indiferent dacă realizările noastre s-au format în timp scurt sau într-o perioadă mai lungă de timp, toate sunt realizările noastre cu care ne mândrim, sau cel puțin ar trebui s-o facem. De când am devenit mamă, văd lumea cu alți ochi și clasific oamenii după alte criterii, învăț să trăiesc din emoții și cultiv cu sârguință răbdarea, care atât de mult îmi lipsea înainte! E fascinantă metamorfoza mea interioară datorată maternității, în fiecare zi învăț ceva nou, în fiecare zi găsesc noi posibilități de a fi mai puternică, mai energică, în fiecare zi cresc împreună cu copiii mei. În fiecare zi bifez no

Astăzi am să vă spun o poveste frumoasă de iubire, reală, o poveste ce a legat 2 inimi într-un tot întreg pentru totdeauna! Totul a început într-un februarie călduț și noroios. Era exact după ziua îndrăgostiților, de data aceasta eram fericiții aleși  ai lui Cupidon! Pe de o parte căutam în orice bărbat care-mi făcea cu ochiu, un trimis al lui Cupidon, iar pe de altă parte, singură și pe alocuri dezamăgită, nu mai credeam în solii iubirii, credeam că bărbații nu-s botezați de Eros ci de Bachus! Eram mai demult ochiți de soartă, fiindcă lucram în același holding de 2 ani, doar că drumurile nicidecum nu ni se intersectau, dar cum se spune totul ni se întâmplă la momentul potrivit. Așa că, la timpul potrivit s-au întâmplat toate. Pe undeva, pierzând speranța, am început povestea fără entuziasm, chiar dimpotrivă, lejer și cu gândurile departe. Totuși , acum cred că anume această lejeritate, pe care am mizat ambii, ne-a adus până aici, acea lejeritate a aprins iubirea dintre noi și t

Ieri, fără să planific am avut parte de o seară sacră, am pășit în unul din sălașurile unde dăinuiește Dumnezeu, în bisericuța noastră nou-nouță! Am întâmpinat icoana sfintei Matroana și moaștele ei și am atins acele relicve sfinte. Am creat o simbioză uitată, cu credința. Cred în Dumnezeu, cred în miracole, dar o simplă intrare într-un lăcaș sfânt întărește această credință! Poate fi și puterea minții, dar acasă nu-mi vine așa iluminare duhovnicească. Acolo, înconjurată de icoane, de privirile milostive ale sfinților, de romantismul sacral al lumânărilor aprinse, de ochii lui Isus care se uitau fix la mine, mi-am regăsit o liniște, existentă în mine, dar flămândă. Această liniște a explodat în mii de răspunsuri pozitive, în emoții calde, mi-a reamintit de existența iubirii fără margini, a reconturat dovada eternității. Pe moment parcă eram în altă lume, chiar m-am lăsat purtată de acea atmosferă sfântă, dar a fost așa doar o frântură de secundă, pentru ca gândurile mele obișnuite să

Nu e de ajuns că timpul are proprietatea de a nu se mai întoarce, dar mai și trece galopînd ca un cal neîmblânzit, și nu apucăm bine să ne luăm rămas bun de la jucării, că devenim părinți, bunei, străbunei. Ca să nu fie chiar așa tristă ideea trecerii timpului, fiecare din noi crează propriile decoruri timpului său. Cred că aceste decoruri este cel mai frumos răspuns pe care-l putem oferi ireversibilității timpului, dar este și energia care ne va înviora bătrânețile. Aveam o frică enormă de timp, iar la fiecare zi de naștere, mai ales după 25, rațiunea mea intra în depresie. Nu puteam nicidecum să renunț la fustița roz și la tricoul cu Mickey Mouse, nu puteam să las tenișii în favoarea pantofilor cu toc, nu eram de acord să duc responsabilitățile vârstei în spate, mai ales că abia prinsesem gustul libertății și banilor proprii. Nu puteam să nu fiu veșnic tânără, trebuia  să fac ceva urgent! Schimbarea urma să vină din mine, dar când? timpul îmi dăruia generos ani, aveam 27 când încă

  Lenuta este mezina casei, ajutorul de nadejde al parintilor si soarele care incalzeste si lumineaza casa parinteasca, pentru ca noi, ceilalti copii ne-am aciuat la casele noastre. Astazi este ziua ta de nastere, a 22 aniversare, ce repede zboara timpul, parca mai ieri te luam de la gradinita, iar astazi esti fata mare deamu. 22 de ani este o virsta foarte frumoasa, o virsta tinara si plina de ambitii, o virsta care ne fardeaza cu ideea libertatii si independentei propriei persoane. suntem rebeli si plini de sine, visam, cream, gresim si invatam. Acesta e si specificul acestor virste care , prin experienta, ne duc la intelepciunea celor 30 de ani, deaceea trebuie traiti cu fast si umpluti cu multa iubire si cunoastere, mereu pasind inainte, poate nu intotdeauna pasi corecti, dar anume asta te va crea mai departe. E virsta ta, e dreptul tau sa-ti alegi calea si sa-ti modelezi soarta. Cu totii am trait experiente personale sub ochii tai, care te-au facut sa intelegi altfel lucruril