Jurnalul unei zâne

           Ca sa intelegi oamenii nu e neaparat sa fii psiholog, dimpotriva oamenii sunt o sursa inepuizabila de cunoastere si invatare, tot astfel si copiii,de la ei invatam foarte multe inca de la concepere, iar odata cu aparitia lor cunostintele noastre infloresc de la o zi la alta.         Pentru mine, copiii mei sunt cea mai buna si cea mai corecta sursa de intelegere si formare a principiilor de educatie si dezvoltare. Ma stradui sa citesc carti de psihologie pentru copii, da, recunosc, sunt multe idei noi, interesante,pe unele chiar le preiau in practica, dar totusi cea mai veridica si cea mai utila carte sunt copiii. E o carte deschisa, pe care o citesti toata viata si care ne invata atitea lucruri interesante, pe care nici o alta scoala nu o intrece. Cind inca se aflau in pintecele meu, copiii mei mi-au facut cunostinta cu o stare cunoscuta tuturor gravidelor - toxicoza. Sincer va spun, initial am luat asta ca pe o boala, ma plingeam de toxicoza, ma transformasem intr-o f

      Nu imi place deloc sa scriu despre politica, pentru ca de mai multi ani traiesc intr-o continua dezamagire fata de ea, doar ca deja sunt exasperata de atita show ieftin si de atitea declaratii de averi de milioane.Pe cuvint de cinste, parca politicienii ar fi cei mai muncitori de la noi din tara, declara case, masini, salarii de 14000 lei, pensii de 9000 lei, dar noi? noi cine suntem,  oare nu tot lucram in sudoarea fruntii pentru 2000 lei? asti-s bani? si la noi acesta se considera salariu mare, prin sate si prin centre raionale salariile is mai mici!!!!! incontro mergem? iar ei umbla dupa ei cu garzi de corp, reinnoiesc masinile, reinnoiesc uniformele, dar fapte - ZERO!!!!! Sunt atitia copii care nu au vazut in viata lor banane si nu cunosc gustul bomboanelor, nemaivorbind de cascavaluri sau mezeluri, IOC!!!!! De ce oare atita discriminare? Ma doare sufletul pentru oamenii saraci, pentru parintii mei care muncesc din greu pentru citeva hirtii cu 2 zerouri, mi-e mila de copiii

    Mi-e sufletul cuprins de nostalgie, care ma transporta imaginar in timp, reinvie imaginile frumoase din trecut care s-au transformat in amintiri de neuitat. E o nostalgie calda, placuta, dovada imediata fiind zimbetul meu multumitor care se reflecta in ecranul calculatorului. Sunt recunoscatoare oaspetei, pentru ca imi fura atentia din rutina zilnica si fie si pentru citeva secunde retraiesc clipe frumoase.  Nu traiesc cu trecutul si nici nu ma tin de el, dar trecutul m-a format ca om, trecutul mi-a dat multe lectii, acolo am cunoscut multi oameni care m-au ajutat si am legat multe prietenii frumoase. Trecutul este baza a ceea ce sunt eu astazi, deaceea eu am o multumire speciala timpului, care curgind, ne face mai intelepti, ne reorienteaza spre alte cai, credem noi mai corecte, ne daruie noi clipe, noi oameni, ne daruie eternitatea. Mi-e dor de anii de scoala pentru ca acolo am invatat sa scriu, mi-e dor de anii de liceu, pentru ca atunci am cunoscut prima dragoste, mi-e dor

    La moment mă despart de soțul meu 90 km, eu aflându-ma în camera copilăriei mele, lângă părinții mei,împreună cu copiii noștri. Nu ne-am văzut de 2 săptămâni, dar destul de mult ca să ne fie dor.Înainte când ne separam, simțeam un dor bolnav, fiecare secundă îmi părea oră și mă consuma uneori până la lacrimi. Acum, acele goluri sunt umplute de copiii noștri, e un dor frumos, răbdător, cald. Soțul meu este o persoană deosebită, un om minunat, bun, atent, înțelegător, este cel mai extraordinar om de pe fața pământului, cel puțin pentru mine. Înainte să-l cunosc, nu credeam că există asemenea bărbați.Nu sunt feministă și nici nu vreau să ofensez pe nimeni, dar nici nu generalizez. Vrând, nevrând, începusem să cred că bărbații sunt egoiști, perverși, nemulțumiți, neânțelegători, autoritari, că ei nu respectă drepturile femeii, sunt incapabili să iubească și nu-mi doream să mă văd împreună cu vreunul din bărbații,portretele cărora mi se perindau in fața ochilor. E drept că nici nu

      Ca să fim fericiți nu e necesar sa citim un teanc de reviste, să mergem la fel de fel de traininguri specializate sau să dăm o sumedenie de bani pe consiliere psihologică. E de ajuns să iubim. Iubirea ne face fericiți. Și aici nu mă refer cu exactitate la iubirea dintre un bărbat și o femeie, fac referință la tot soiul de iubire, dacă te iubești pe tine ești mereu satisfăcut de ceea ce faci, chiar și atunci când o dai în bară, dacă îți iubești viața, ea te alintă și îți surâde la fiecare pas, dacă iubești soarele, el îți va încălzi veșnic sufletul. Iubirea e bagheta fermecată pe care o poate avea și mânui oricine, trebuie doar să vrem. Nu știu ce fel de popor om fi noi, dar tare mai suntem capabili să adunăm fel de fel de mizerii în cămara sufletului nostru, iar de iubire mereu ne ferim, mereu amânăm fericirea noastră. Astăzi suntem egoiști pentru că vrem cu tot dinadinsul să obținem ce ne dorim, mâine vom fi nervoși că ceva nu ne iese cum trebuie, dar oare când vom fi feric

       De ce oare multa lume, in special ma mira reprezentantele sexului feminin, considera ca daca am copii, sunt foarte sarmana, plina de grija si probabil beau doar odolean. Nu neg, e obositor, dar iubirea pe care o primesc de la ei spala urmele acestei oboseli si ma trezesc in fiecare dimineata mai dornica sa descoperim impreuna ziua ce incepe si entuziasmata de zimbetele dulci ale copiilor mei, ma trezesc in fiecare dimineata mai fericita ca ieri. Pentru mine, copiii mei sunt sensul vietii si consider ca la general toti copiii sunt sensul vietii, ei aduc o data cu nasterea lor faclia bucuriei neconditionate, faclia vesnica a iubirii, ei ne invata ceea ce nu am putea invata niciodata fara ei. Ei deschid sufletul meu, aduna acolo multa multa iubire. Ei ne schimba in buni, in mai buni, ne invata care sunt cu adevarat bogatiile vietii, sunt o sansa sa ne schimbam spre bine, sa iertam ceea ce ne otravea sufletele si mintile, ne invata sa iubim, ne invata sa devenim mai rabdatori. Ei

      Cu exact un an si jumatate in urma, mi-am vazut prima data pe viu,copiii. Si acum tin minte clipa cind doctorul mi i-a pus pe rind pe burtica. In plenul tuturor chinurilor de nastere, acele momente unice m-au salvat, mi-au dat putere, doua luminite care stralucesc mereu in ochii si sufletul meu. O spun sincer,in primele ore nu prea am inteles ce s-a intimplat, mai mult fiind preocupata de revenirea mea. Apoi s-a produs miracolul, am luat in brate cele doua fiinte mici si curajoase si le-am strins la piept, am simtit caldura, caldura sufleteasca. Si daca inca inainte de nastere am format intre noi o relatie frumoasa, atunci aceasta relatie exploda de caldura,iubire si bucurie.  Un an si jumatate a trecut repede,evident obositor,uneori stresant,dar fiecare zi am trait-o ca pe o fila de poveste,cu emotii pozitive,impresii de neuitat,in culori. Am realizar impreuna cu copiii mei foarte multe lucruri in aceasta perioada,de la deprinderea aptitudinilor de alaptare pina la primu